Timp de trei decenii, începând din 1909, Ioan Buşiţia a fost prieten apropiat și colaborator al compozitorului maghiar Bartók Béla, alături de care a cutreierat Bihorul pentru a consemna folclorul muzical local. Articolul de mai jos reconstituie portretul uneia dintre personalităţile importante ale Beiușului.

Un dascăl format la Budapesta, rădăcini în Maramureș

Ioan Buşiţia (1875–1953) este amintit ca una dintre figurile reprezentative ale Beiușului: dirijor, profesor de desen și artist plastic, cu formare la Academia de Belle Arte din Budapesta.

S-a născut la 10 martie 1875, în Sighetu Marmației. Între anii 1899 și 1939 a predat desenul la Liceul „Samuil Vulcan” din Beiuș, devenind un reper pentru generații întregi de elevi.

După constituirea, la 3 noiembrie 1918, a Consiliului Național Român pentru Oradea și Biharia, Ioan Buşiţia s-a numărat printre membrii acestuia. La 1 Decembrie 1918 a fost prezent la Alba Iulia, ca delegat „din oficiu”, în calitate de reprezentant al Reuniunii de cântări „Lyra” din Beiuș.

Portretul lui Ioan Buşiţia, văzut de contemporani

Folcloristul și publicistul Ion Barbu, care l-a întâlnit în vara anului 1927, îl descria astfel: un bărbat bine clădit, cu fața bronzată de soare, ochi negri și luminoși, păr negru ușor încărunțit, tuns scurt și dat pe spate, cu mustață deasă.

Foștii elevi își amintesc că profesorul de desen era pasionat de drumeții montane, de vânătoare și de marcarea traseelor turistice.

Ion Bradu notează că Buşiţia s-a numărat printre inițiatorii construcției „casei de adăpost a Clubului turiştilor din Bihor” de la Stâna de Vale. Clădirea a fost proiectată în stil ardelenesc de arhitectul Anton Szallerbek, considerat cel mai important și prolific arhitect al stilului național românesc din Bihor. Refugiul a fost ridicat din lemn de brad, pe temelie de granit, cu acoperiș ascuțit din șindrilă.

Materialul de construcție a fost oferit de episcopul greco-catolic de Oradea, dr. Valeriu Traian Frenţiu. Adăpostul putea găzdui în jur de 30 de persoane.

Excursii cu elevii, prin locurile emblematice ale Bihorului

Profesorul își ducea des elevii în excursii la Stâna de Vale și în împrejurimi, pentru a le arăta pe teren frumusețea locurilor. Printre obiectivele vizitate se numărau Izvorul Minunilor, Custura, Cascada Iadolina, Moara dracului, Peștera Onceasa, Dealul Crucii și alte puncte de interes din zonă.

Când pleca la munte sau la vânătoare, Ioan Buşiţia era recunoscut după ținuta sa: pălărie verde vânătorească, bluză, pantaloni scurți, bocanci, ciorapi groși până la genunchi, raniță și un băţ sau pușca pe umăr, după cum îl descrie Ion Barbu.

Iubea pădurea și cunoștea în detaliu flora și fauna, având o predilecție pentru pescuit. Uneori, când discuțiile alunecau spre povești de munte, obișnuia să își prezinte cu mândrie trofeele de vânătoare.

Societatea corală „Lyra” din Beiuș și repertoriul ei

Biografia lui Ioan Buşiţia este strâns legată de înființarea Societății corale „Lyra” din Beiuș, în cadrul căreia activau intelectuali, meseriași și comercianți ai orașului.

Aici a promovat cântecul patriotic și național, cu piese precum „Tricolorul”, „Pe-al nostru steag”, „Hora Unirii”, „Deșteaptă-te, române”, dar și folclorul muzical românesc, prin lucrări ca „Ana Lugojana”, „Răsunetul Ardealului”, „Doina lui Lucaciu”, „Dorul înstrăinatului” sau „Domnul Tudor”.

La 26 august 1906 a participat la un concert coral susținut pe scena Arenelor Romane din București. Potrivit lui Ion Bradu, a fost distins cu „Medalia de Aur”.

Trei decenii de prietenie și colaborare cu Bartók Béla

Culegerea folclorului muzical bihorean

În 1909 începe colaborarea de durată cu Bartók Béla. Timp de aproximativ 30 de ani, Ioan Buşiţia îl însoțește pe celebrul compozitor maghiar la culegerea folclorului muzical din Bihor. Despre această relație vorbește și Corneliu Crăciun în volumul „Sub destinul care arde. Ioan Bușiția” (Editura Logos 94, Oradea, 2003), subliniind intensitatea legăturii de prietenie dintre cei doi.

Bartók Béla a întreținut o corespondență amplă cu Ioan Buşiţia, cerându-i, între altele, să îi procure scrisori de recomandare pentru a putea ajunge în localități bihorene precum Aleșd, Groși, Telechiu, Luncșoara, Borod, Aștileu, Măgești, Șuncuiuș, Bratca.

Compozitorul revine în Bihor în vara anului 1917, iar profesorul din Beiuș îl primește din nou. Pentru a se reface după o boală, Bartók își dorește și o excursie la Stâna de Vale, rugându-l pe Buşiţia să se intereseze de costuri.

Corespondență muzicală și legătura cu Enescu

În 1928, din cauza unor dificultăți, Bartók refuză invitația lui Ioan Buşiţia de a susține un concert, dar îi sugerează să îi facă propunerea lui George Enescu. Îi recomandă ca în program să fie incluse „Dansurile populare românești” (transcrise de Székely și publicate la Universal Edition), menționând că două dintre aceste piese sunt dansuri românești din Bihor, potrivite pentru un concert la Beiuș.

Bartók Béla văzut de dirijorul Tiberiu Soare

La o întâlnire cu presa din 2020, dirijorul Tiberiu Soare sublinia importanța lui Bartók Béla în istoria muzicii, afirmând că, pentru el, compozitorul reprezintă o prezență unică. Soare spunea că, de fiecare dată când deschide partiturile lui Bartók, are impresia că se află în fața unei opere aparținând unui geniu fără egal.

El remarca faptul că, deși există numeroși compozitori importanți care s-au inspirat din creația lui Bartók, precum Ligeti, unicitatea acestuia stă în felul în care a combinat structurile muzicale abstractizate, aproape matematizate, cu filonul folcloric autentic, neatins de intervenții artificiale. Această îmbinare îl transformă, potrivit lui Soare, într-un compozitor cu totul special.

Profesor exigent, pasionat de peisaje montane

Stilul la clasă

Relatările foștilor elevi vorbesc despre un profesor exigent, cu disciplină „aspră”. În timpul orelor nu accepta zgomot, agitație sau mișcări inutile: cerea liniște și atenție maximă.

La desen, aducea în clasă diverse obiecte, plante, animale sau forme geometrice, insistând pe redarea fidelă a luminii, umbrelor și proporțiilor pe foaia de lucru.

Lucrările se realizau cu creionul și tușul, pe coli de dimensiuni mari. La clasele superioare se trecea la pictură pe pânză, cu culori pentru portrete și peisaje. Desenele și picturile elevilor erau expuse în clasă, pe holurile școlii sau în cancelaria profesorilor.

Pictor al munților

În calitate de pictor, Ioan Buşiţia a fost atras în mod special de peisajul montan. Ion Bradu consemnează în cartea „Dascăli din Bihor” că pânzele sale înfățișează frecvent munți înalți, văi adânci și depresiuni montane, aproape întotdeauna împădurite, privite fie de sus, de la înălțimea zborului unei păsări, fie de jos, din apropierea unui izvor de munte.

În aceste lucrări se împletesc foșnetul frunzelor, jocul umbrelor, mișcarea animalelor și activitatea omului, rezultând imagini pline de viață, care rămân ușor în memorie prin sentimentul de eternitate și măreție, trezind emoții profunde.

Ion Bradu menționează că a identificat tablouri semnate de Ioan Buşiţia în fondul de picturi al Consiliului Popular Judeţean, în biroul fostului președinte al Comitetului Executiv, Traian Gârba, precum și în colecția părintelui profesor Coriolan Tămâianu, unde se afla un portret al episcopului greco-catolic de Oradea Mihail Pavel.

Represiunea comunistă și sfârșitul vieții

În perioada regimului comunist, Ioan Buşiţia a fost arestat de mai multe ori, ca urmare a implicării sale în viața politică. După eliberare, i s-a întrerupt dreptul la pensie, fiind nevoit să trăiască în condiții modeste.

Profesorul Ioan Buşiţia a murit la 12 iulie 1953, în Beiuș, lăsând în urmă o moștenire importantă pentru istoria educației, culturii și muzicii din Bihor și din întreaga zonă a Oradiei.